Indiferent ce ar spune unii, prima impresie se bazeaza in principal pe infatisarea ta exterioara. Suntem evaluati in functie de felul in care ne prezentam, de cum vorbim, de cum ne miscam si, mai ales, de cum ne imbracam. Totusi, nu trebuie trecut cu vederea faptul ca o tinuta impecabila si un stil vestimentar bine definit sunt doar o completare la "substanta" a cine esti, si nu un inlocuitor! Cu alte cuvinte, imbracamintea este cea care iti ofera un avantaj competitiv.
Primul pas in a fi bine imbracat este sa intelegi exact de cate costume, camasi, cravate si accesorii ai nevoie pentru a avea o garderoba functionala si tinute diverse. Acestea fiind spuse, iata o lista a lucrurilor care ar trebui sa se gaseasca in garderoba oricarui tanar care incepe sa urce in ierarhia profesionala. Combinand urmatoarele articole, te-ai putea imbraca zilnic, timp de 3 saptamani, fara sa repeti tinutele.
Costume
Ideal, ar trebui sa ai intre 4-6 costume. De preferat la un singur rand, cu 1, 2 sau 3 nasturi, in clasicele culori inchise: bleumarin, gri antracit, maro, visiniu si, eventual, negru.
Camasi
Garderoba ta ar trebui sa includa 10-12 camasi de costum (cu maneca lunga, din materiale de calitate). Poti avea camasi bleu, albe sau in alte culori pastel, precum si cateva camasi cu dungi subtiri, multicolore. In privinta gulerului, ai de ales intre cele cu gulere inchise cu nasturei, cu gulere late sau cu gulere ascutite.
Cravate
Cravatele tale ar trebui sa sugereze seriozitate si un inalt nivel de profesionalism. Numarul recomandat este intre 8 si 10 in modele mai conservatoare, si nu-ti fie teama sa adaugi si cateva cu dungi sau imprimeuri. Fereste-te insa de modele "amuzante" cu personaje din desene animate.
Curele si incaltaminte
Pentru a-ti completa garderoba, vei avea nevoie de cel putin 2 curele elegante din piele si 2 perechi de pantofi, tot din piele. O pereche de pantofi negri si o curea neagra sunt esentiale, putand adauga apoi o pereche de pantofi maro cognac si o curea maro sau bordo.
Sacouri, pulovere si camasi sport
Pentru tinutele mai relaxate, de vineri, precum si pentru unele ocazii mai putin protocolare ar trebui sa ai in dulap cel putin 2 sacouri cu croieli sport, 2 pulovere mai elegante (cu decolteu en-coeur sau rotund, tricotate din fire mai fine si in culori uni) si cel putin 3 camasi mai putin elegante. Aici se incadreaza, de exemplu, camasile pe langa corp si imprimeurile mai putin traditionale.
Pantaloni
Asorteaza oricare dintre camasile mai sus mentionate la cel putin 3-4 perechi de pantaloni eleganti, 2 perechi de pantaloni "casual" (din catifea reiata sau gabardina) si 1 sau 2 perechi de jeansi (pentru zilele in care poti purta jeansi la birou).
Incaltaminte si curea sport
Ar trebui sa ai cel putin o pereche de pantofi si o curea sport, pentru a le putea purta cu pantalonii mai putin eleganti.{mospagebreak}
Detaliile finale
In sfarsit, pentru a-ti completa infatisarea ar trebui sa ai un ceas elegant si unul sport si, daca ai camasile potrivite, 2 perechi de butoni.
Gandeste pe termen lung
In acest moment, probabil te gandesti cat de mult te va costa aceasta garderoba. Desi la prima vedere lista pare lunga, trebuie sa tii cont de faptul ca aceste articole vestimentare – alese in croieli si culori clasice – le vei putea purta mult timp si se vor demoda cu greu. Nu ar trebui sa le consideri drept cheltuieli, ci mai curand ca investitii pe termen lung. In plus, cum acest tip de vestimentatie este clasica, deci probabil deja ai unele dintre ele in dulap.